Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Activități ale polițiștilor bistrițeni cu ocazia ”Ziua Poliției Române”

0 16

În perioada 21-25 martie 2013, poliţiştii bistriţeni vor organiza o serie de manifestări pentru a marca 191 de ani de existenţă a Poliţiei Române. Pentru polițiști ziua de 25 martie are dublă semnificație. Așadar, pe lângă sărbătoarea religioasă, Bunavestire, poliţiştii sărbătoresc ziua Poliţiei Române.

Pentru că este un moment aniversar deosebit, 191 de existență, polițiștii bistrițeni doresc să împărtășească bucuria cu cei în slujba cărora se află, cetățenii bistrițeni.

Potrivit calendarului manifestărilor, în perioada 21 – 25 martie, poliţiştii bistriţeni vor organiza întâlniri cu elevii în cadrul cărora vor fi abordate teme privind reducerea riscului de victimizare din infracțiuni şi din accidente rutiere, precum şi pregătirea antiinfracţională.

Astfel, în data de 21 martie, între orele 09.00-14.00, politiștii de prevenire şi cei ai Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud , au fost prezenţi în mediul rural, în unităţile de învăţământ de pe raza localităţii Telciu, unde a fost lansat primul proiect de prevenire intitulat “Siguranţă la şcoală“, pentru a continua activităţile preventive.

Vineri, 22 martie, între orele 11.00-14.00, politiștii Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic, Serviciului Ordine Publică și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității vor prezenta, în parcul Mihai Eminescu din municipiul Bistriţa, exerciții tactice şi autospecialele M.A.I.. Toţi cei prezenţi vor putea observa îndeaproape tehnica pe care o folosesc poliţiştii în misiunile lor şi vor primi materiale cu caracter preventiv.

Luni, 25 martie, între orele 11.00-15.00, porțile Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa-Năsăud vor fi deschise pentru toți cei care doresc să viziteze locul în care își desfășoară activitatea polițiștii.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR

21 martie 2013, orele 08.00-14.00

– în localitatea Telciu, întâlniri cu elevii din mediul rural în cadrul cărora vor fi abordate teme privind reducerea riscului de victimizare din infracţiuni şi accidente rutiere;

22.03.2013, orele 12.00- 15.00: Bistrița

– polițiștii din cadrul Serviciului de Intervenție Rapidă vor face o demonstrație de forță și vor prezenta INTERACTIV tehnici de autoapărare;
– prezentarea unor mesaje preventive, distribuirea unor pliante și flyere de către polițiștii din cadrul CAPC și cei de proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică;
– polițiștii vor prezenta autospecialele, domeniile de activitate și diverse obiecte din dotarea/uniforma lor.

25.03.2013, ora 11.00- 15.00:

– Ziua Porţilor deschise, prezentarea sediului IPJ Bistriţa-Năsăud.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.