Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Activități de control desfășurate de I.S.U. “Bistriţa” în cluburi, discoteci și restaurante

0 255

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistriţa” al judeţului Bistriţa – Năsăud a desfășurat în perioada 29 februarie – 6 martie 2016,  activități de control la 10 obiective din zona administrativ teritorială (localităţile Bistriţa, Năsăud, Nimigea şi Bichigiu), care au destinația de “alimentaţie publică” (club, discotecă, restaurant etc.).

Cu prilejul controalelor inopinate executate între orele 23.00 – 03.00, în intervalul 04-06.03.2016, au fost constatate 19 deficiențe în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de securitate la incendiu, nouă operatori economici fiind sancționați cu “Avertisment”, iar un operator economic a fost sanţionat cu amendă în valoare de 500 lei (improvizaţii la instalaţiile electrice). Restul deficienţelor au putut fi remediate pe timpul controalelor, astfel încât activitatea să se desfăşoare în condiţii de siguranţă pentru participanţi.

Întrucât numărul de obiective de alimentație publică din judeţul Bistriţa – Năsăud este ridicat, activități similare de control vor continua în perioada următoare, mai informează comunicatul ISU Bistrița.

În intervalul analizat, dispeceratul integrat I.S.U. – S.A.J. Bistriţa – Năsăud a primit 173 de solicitări care au fost direcţionate către echipajele inspectoratului şi au rezultat 171 intervenţii, o misiune de asigurare/supraveghere şi o deplasare fără intervenţie.

Echipajele SMURD (terapie intensivă mobilă şi echipaje de prim ajutor ) au acordat asistenţă medicală prespitalicească unui număr de 160 de persoane, în tot atâtea situaţii de urgenţă. Trei incendii au fost lichidate de pompierii din cadrul inspectoratului, din care unul de vegetaţie uscată în cartier Luşca din Năsăud. Două misiuni de asistenţa persoanelor, altele decât cele gestionate de SMURD şi şase alte tipuri de intervenţii au completat tabloul misiunilor realizate de structurile inspectoratului în ultimele şapte zile.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More