Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Activități preventive, desfășurate în cadrul programului ,,Şcoala siguranţei Tedi”, în Bistrița

0 89

Polițiștii bistrițeni au desfășurat luni, la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, activități preventive, în cadrul programului ,,Şcoala siguranţei Tedi”, program inițiat de Poliția Română împreună cu Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi Tymbark Maspex România.

Activitatea a fost structurată în două părți, una teoretică și una practică. În prima parte, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au susținut teme privind siguranţa în drum spre şcoală, siguranţa acasă, siguranţa în şcoală şi în excursie cu cei 30 de elevi ai clasei I-a A.

În cea de-a doua parte a lecției, elevii au pus în aplicare cele învățate la clasă, au desfășurat activități practice, în curtea școlii, alături de polițiștii rutieri. De asemenea, li s-a prezentat autospecială dotată cu aparat radar.

La sfârșitul activității, toți elevii prezenți la activitate au primit cărți de colorat.

În judeţul Bistriţa-Năsăud s-au înscris în acest program 817 elevi, respectiv 41 de clase I din 24 de şcoli. Până la această dată, polițiștii au desfășurat activități în 17școli din Bistrița și comune din județul nostru.

Rolul poliţiștilor din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii  este unul de a veni în sprijinul  învăţătorii, prin susţinerea unor teme educativ- preventive pe linie de siguranţă,  la elevii claselor I, pentru ca la finalul acestui program,  fiecare elev înscris în acest program  să ştie să  gestioneze un astfel de risc prin modalităţi preventive adecvate.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More