Mama unui tânăr, decedat la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj, spune că nimeni nu ar fi vrut să o ajute. Medicii au declarat că tânărul a fost adus prea târziu la spital.
O femeie, mamă a unui tânăr decedat la data de 24 ianuarie la Unitatea de Primiri Urgențe Cluj, acuză reprezentanții Spitalului de Urgență că nu ar fi vrut să o ajute, scriu mai multe ziare precum Știri de Cluj și Adevărul. Conform acestora mama tânărului, care cântărea peste 200 de kilograme şi avea un handicap de gradul 1, susţine că medicii de la Chirurgie 2 ar fi refuzat să-l opereze pe tânăr şi chiar că unul dintre ei i-ar fi solicitat 3.000 de euro ca să-l opereze.
În contrapartidă, directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean Cluj, spune că băiatul cântărea nu mai puţin de 280 de kilograme şi că făcuse complicaţii din cauză că a fost adus prea târziu la spital. „Pacientul a fost adus pentru nişte leziuni care erau cu suprainfecţie, o dermatită de stază, iar dânsul prin acea obezitate morbidă avea undeva la 280 de kg. A făcut complicaţii respiratorii şi cardiace. Aici sunt nişte probleme, o să zic eu, de educaţie şi pe partea aceasta de management de familie pentru pacienţii care sunt obezi. El trebuia asistat din momentul în care a depăşit 120 de kilograme. Era greu de asistat o asemenea persoană şi familia sa recunoaşte că nu a putut să managerieze problema cu dânsul pentru că era cu nişte probleme de retard şi cu nişte probleme psihice în care dânsul nu înţelegea nici să fie asistat în spital şi nici să dorească să nu mai mănânce. Asta a fost, practic, evoluţia acestei obeităţi morbide”, a explicat directorul medical pentru Știri de Cluj.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.