Adio vot multiplu și turism electoral. La viitoarele alegeri locale buletinele vor fi scanate
Alegerile locale de anul viitor din România vor aduce o premieră în sistemul electoral românesc, odată cu introducerea scanării cărților de identitate ale alegătorilor.
Echipamentele de scanare a cărților de identitate au fost deja achiziționate și testate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), introducerea acestei măsuri urmând să ducă la eliminarea votului multiplu și a turismului electoral.
„Înainte de a primi buletinul de vot, un operator îţi scanează cartea de identitate, Codul Numeric Personal intră în sistemul centralizat, automat se verifică dacă acea persoană a mai votat la altă secţie de votare. Dacă a mai votat, există pedeapsă penală. (…) În acest moment, directorul STS ne-a asigurat că toate condiţiile tehnice sunt îndeplinite, ba mai mult decât atât, că acest sistem a fost experimentat acum aproximativ doi ani, la nişte alegeri parţiale de deputaţi şi senatori”, a afirmat preşedintele Comisiei pentru Cod Electoral, deputatul liberal Mihai Voicu, citat de Mediafax.
Acesta a mai anunțat că parlamentarii vor vota, până la sfârşitul acestei sesiuni, Legea votului prin corespondenţă pentru românii din străinătate.
„Trebuie să se preînregistreze la Autoritatea Electorală Permanentă, poate face acest lucru şi prin descărcarea formularelor de pe site, să declare şi să dovedească o adresă de domiciliu sau reşedinţă în străinătate, iar la acea adresă va primi, cu anticipaţie, şi nu în ziua votului, evident, documentele necesare exercitării dreptului de vot – buletinul de vot, o declaraţie pe proprie răspundere că respectă condiţiile legale, precum şi un plic preplătit, astfel încât să nu-l coste ceva, prin care să expedieze votul său în plic sigilat şi securizat”, a mai precizat Voicu.
Până în acest moment, senatorii au votat 3 din cele 5 legi electorale, acestea urmând să intre pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor în următoarele săptămâni.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.