Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Adjunctul IPJ Cluj a fost eliberat din funcție

0 33
Cristian Dan Pintea - Petre Toba - Grindean
Foto: ziuadecj.ro

Comisar-şef de poliţie Cristian Dan Pintea a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestor șef Petre Tobă.

”Ofiţerul a fost pus la dispoziţia Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj în vederea numirii într-o altă funcţie, conform gradului profesional deţinut, nivelului de pregătire şi competenţei profesionale”, se precizează în comunicatul IPJ Cluj.

Pintea a fost demis la capătul unui scandal în care a fost implicat un agent de la circulație. În urmă cu trei ani, polițistul de la rutieră l-a amendat pe Pintea pentru că nu a acordat prioritate unui pieton. Pintea nu a vrut atunci să oprească la semnalele polițistului și și-a continuat deplasarea la volan, fiind urmărit în trafic de către agentul de la circulație, care nu l-a recunoscut pe adjunctul șefului IPJ Cluj.

Din acel moment, agentul Sergiu Todea a avut viață grea la serviciu, fiind umilit de superiori și șicanat pentru că ”și-a permis” să se pună cu adjunctul IPJ Cluj.

După ce a fost sancționat, Todea a dat instituția în judecată, câștigând procesul în vara acestui an. Imediat, și-a dat demisia din poliție, cazul său devenind celebru în întreaga țară.

Foto: ziuadecj.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.