Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Adolescent rămas încarcerat în Baia Mare. Centura i-a salvat viața

0 43

Proaspăt deținător al unui permis de conducere, un tânăr de 18 ani din Maramureș și-a văzut moartea cu ochii aseară, în urma unui accident de circulație în care a rămas încarcerat în mașină.

Peste o oră s-au chinuit pompierii băimăreni să-l scoată pe adolescent dintre fiarele contorsionate ale mașinii, acesta fiind până la urmă eliberat din strânsoare și predat pe mâna medicilor de la Ambulanță.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22, pe Bulevardul Unirii din Baia Mare, în zona fabricii Italsofa. Din câte se pare, tânărul șofer a dat dovadă de teribilism, deși nu avea experiență la volan. Acesta se îndrepta cu mașina dinspre Satu Nou spre Baia Mare, a circulat cu viteză și a depășit mai multe autoturisme, dar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara șoselei.

Din fericire pentru el, tânărul a scăpat cu viață, dar a suferit mai multe leziuni, motiv pentru care a fost transportat la spital, unde nu a rămas însă internat.

Potrivit oamenilor legii, adolescentul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan și purta centura de siguranță, fapt care se pare că i-a salvat viața.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More