Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Adolescentă agresată într-un parc din Mănăștur. Doi tineri reținuți

0 492

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore 2 tineri, unul de 16, iar celălalt de 19 ani și o tânără de 16 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, influențarea declarațiilor, portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și lovirea sau alte violențe.

În fapt, la data de 28 aprilie a.c., Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de o tânără de 15 ani, cu privire la faptul că la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, în timp ce se afla cu un grup de prieteni într-un parc din cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, ar fi fost abordată de 3 tineri care aveau asupra lor o armă neletală de tip airsoft, fiind amenințată, iar apoi agresată fizic de tânăra de 16 ani.

În urma evenimentului aceștia ar fi încercat, prin constrângere verbală, să o determine pe minora de 15 ani să nu sesizeze organele de poliție.

În cadrul investigațiilor derulate de polițiști, cei 3 tineri au fost identificați, iar în baza probatoriului administrat aceștia au fost reținuți 24 de ore, fiind depuși într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More