Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Adolescenți cercetați pentru furt calificat. Au furat o geantă dintr-o casă din Cluj

0 26

Doi tineri, care ar fi comis un furt din locuinţă, au fost identificaţi de către poliţişti. Faţă de unul dintre aceştia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore.

În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii clujeni, miercuri, 17 februarie au fost identificaţi doi tineri bănuiţi de comiterea unui furt din locuinţă.

În fapt, la data de 5 februarie a.c., o tânără de 17 ani, din Floreşti, cu sprijinul unui tânăr de 18 ani, din aceeaşi localitate, ar fi pătruns, fără drept, într-o locuinţă din Cluj-Napoca, de unde ar fi sustras o geantă cu mai multe bunuri, faptă prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 900 de lei, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Tânără identificată a fost reţinută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Faţă de tânăr se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor care se impun.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.