Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Adunare religioasă penală, în Dej. Un participant, confirmat cu coronavirus

0 2.238

Oamenii legii au declanșat urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, după o adunare religioasă a romilor penticostali la Dej.

Adunarea religioasă a avut loc în 18 aprilie, în casa unor dejeni, fiind organizată aici de o altă persoană, cu permisiunea gazdelor. Conform autorităților, 18 persoane au participat la această adunare.

Printre participanți a fost și o persoană care a fost confirmată ca fiind infectată cu noul coronavirus

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej aduce la cunoştinţă opiniei publice faptul că, în data de 28.04.2020, a fost înregistrat dosarul penal nr. 333/P/2020, în care se desfăşoară urmărirea penală in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicire a combaterii bolilor, prev. de art. 352 al. (2) Cod penal.

În fapt, s-a reţinut că, în data de 18.04.2020, în jurul orei 13:00, o persoană din localitatea Dej a organizat la o locuinţa altor persoane din localitatea Dej, o adunare religioasă. Din cercetările realizate până la acest moment, a reieșit că la adunare au participat aproximativ 18 persoane, atât adulţi, cât şi copii și că acestea erau de religie penticostală. Scopul întrunirii a fost unul religios.

În data de 28.04.2020, una dintre persoanele prezente la acea adunare a fost confirmată pozitiv în urma testării pentru virusul SARS – Cov- II.

Faţă de celelalte persoane care au participat la adunarea religioasă s-a luat măsura izolării la domiciliu, autorităţile competente urmând să dispună și alte măsuri necesare combaterii răspândirii virusului.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanțiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej

Ulterior, prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean s-a aflat la Dej, pentru a stabili, împreună cu autoritățile locale, măsurile care se impun pentru împiedicarea răspândirii epidemiei, având în vedere numărul mare de cazuri din zonă.

Mariflor

Mai multe familii numeroase de romi au fost obligate să intre în autoizolare la domiciliu, fiind păzite de forțe de ordine.

Conform prefectului, peste 50 de persoane vor fi testate în aceste comunități de romi.

”Au fost testați o parte dintre ei, urmează să fie testați toți, minim 50 de persoane. Asta este măsura pe care am luat-o și în alte comunități similare, pentru că sigur că există un risc și trebuie să-l neutralizăm. Am comunicat DSP-ului și probabil că astăzi sau mâine vor eni să recolteze în privința testării”, a mai spus Abrudean.

Deocamdată, autoritățile locale sunt în alertă și țin sub strictă supraveghere aceste comunități. Este vorba despre familii numeroase, care locuiesc în aceeași casă sau în locuințe având curte comună.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More