Procurorii DNA Cluj l-au trimis în judecată pe Dumitru Irimuș, dejeanul care a fost implicat în afacerea Trafer și a fost liderul de sindicat al depoului dejean. Dumitru Irimuș și alți cinci inculpați au fost trimiși în judecată pentru o fraudă cu fonduri europene de peste un milion de euro.
Potrivit Gazeta de Cluj, grupul de afaceriști, din care face parte și Dumitru Irimuș, a construit o adevărată suveică de firme prin care accesau fondurile europene din agricultură și gestionate de APIA.
Potrivit DNA, în perioada 2008-2011, Camelia Ildo Bărăian, în calitate de consultant în cadrul firmei S.C. Hard Manager Company S.R.L. Gherla, a sprijinit cinci persoane să depună la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit – Oficiul Judeţean Cluj cereri de finanţare pentru realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene, în domeniul agricol şi zootehnic. Cei cinci beneficiari au fost Dumitru Irimuş, administrator de fapt al S.C. IDM Agro Company S.R.L. din Dej, Vasile Moldovan , administrator la S.C. Agrodenisa S.R.L din Sânpaul, Aurel Rus, administrator al S.C. Relramo S.R.L. Gherla, Cristina Perşa şi Sergiu Răzvan Bărăian.
Anchetatorii susţin că, pe parcursul implementării proiectelor, tot la sugestia Cameliei Bărăian, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeaşi instituţie, documente false şi inexacte întocmite în cea mai mare parte de inculpată, ce au vizat fie îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, fie fraudarea procedurilor de selecţie de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii şi lucrări, activităţi care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a fondurilor respective. Prejudiciul produs ca urmare a acestor activităţi infracţionale a fost în valoare de 16.291.311 lei, din care s-a primit efectiv suma totală de 5.805.931,90 lei, respectiv suma de 4.683.775,63 lei din bugetul Uniunii Europene şi suma de 1.122.156,27 lei de la bugetul de stat.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpați – persoane fizice și juridice – în legătură cu un prejudiciu de peste 1 milion euro din fonduri europene:
BĂRĂIAN ILDO CAMELIA, consultant în cadrul S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
IRIMUȘ DUMITRU, administrator de fapt al S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
MOLDOVAN VASILE, administrator al unor S.C. AGRODENISA S.R.L. și RUS AUREL GAVRIL, administrator al S.C. RELRAMO S.R.L., cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
PERȘA CRISTINA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
Întreprinderea Individuală Bărăian Sergiu Răzvan, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
S.C. AGRODENISA S.R.L. (comuna Sânpaul) cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
S.C. RELRAMO S.R.L. Gherla, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată și agravată
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
S.C. IDM AGRO COMPANY S.R.L. Dej, cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene în formă agravată și continuată,
S.C. HARD MANAGER COMPANY S.R.L. Gherla, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și agravată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2008-2011, inculpata Bărăian Ildo Camelia, în calitate de consultant în cadrul firmei S.C. Hard Manager Company S.R.L., i-a sprijinit pe ceilalți inculpați să depună cu intenție la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit – Oficiul Județean Cluj, cereri de finanțare pentru realizarea unor proiecte finanțate din fonduri europene, în domeniul agricol și zootehnic.
Pe parcursul implementării proiectelor, tot la sugestia inculpatei Bărăian Ildo Camelia, beneficiarii fondurilor au depus, la aceeași instituție, documente false și inexacte întocmite în cea mai mare parte de inculpată, ce au vizat fie îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, fie fraudarea procedurilor de selecție de oferte pentru atribuirea contractelor de servicii și lucrări, activități care au avut ca rezultat obținerea pe nedrept a fondurilor respective.
Prejudiciul produs ca urmare a acestor activități infracționale a fost în valoare de 16.291.311 lei, din care s-a primit efectiv suma totală de 5.805.931,90 lei, respectiv suma de 4.683.775,63 lei din bugetul Uniunii Europene și suma de 1.122.156,27 lei de la bugetul de stat.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra a două terenuri ce aparțin inculpatului S.C. Agrodenisa S.R.L.
Dosarul se află pe rolul Tribunalului Cluj, următorul termen de judecată în acest caz fiind 20 aprilie.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.