Ai nevoie de un certificat energetic? Află aici ce este acesta şi cum îl poţi obţine rapid
Cei care îşi doresc să afle dacă locuiesc într-o casă eficientă din punct de vedere energetic trebuie să obţină un certificat energetic.
Cei care îşi doresc să afle dacă locuiesc într-o casă eficientă din punct de vedere energetic trebuie să obţină un certificat energetic.
Totuşi, nu toți proprietarii sunt interesaţi să investească în casa lor pentru reducerea costurilor la energie, aşa că majoritatea oamenilor au nevoie de un certificat de performanţă energetică atunci când vor să vândă sau să închirieze o locuinţă pentru că legea le cere asta.
Potrivit legii, tranzacţiile imobiliare trebuie însoţite de acest document, în caz contrar contractele putând fi atacate în instanţă.
Certificatul energetic este un document ce conţine informaţii cu privire la eficiența unei clădiri sau unitate de clădire din punct de vedere energetic.
Acesta este eliberat de către un specialist atestat, care, pe baza unei metodologii specifice, calculează consumul mediu anual de energie.
Auditorul energetic are în vedere consumul energetic pentru încălzire, alimentare cu apă caldă, ventilare, iluminat şi climatizare, făcând apoi un consum mediu.
Etapele obținerii certificatului energetic
Etapele obţinerii certificatului energetic:
- Solicitarea documentului de la un auditor energetic atestat;
- Pregătirea documentelor cerute de specialist (în copie);
- Vizita auditorului la imobil pentru culegerea datelor şi măsurători;
- Analiza documentelor;
- Încadrarea clădirii sau unităţii de clădire într-o clasă energetică şi notarea acesteia din punct de vedere energetic;
- Eliberarea documentului şi efectuarea recomandărilor pentru sporirea eficienţei energetice și plata lui.
Timpul necesar eliberării şi costul total nu sunt elemente standard, fiind influenţate de complexitatea lucrării. Informaţii concrete vor fi stabilite împreună cu auditorul.
Pentru ce clădiri este necesar un certificat energetic
În afara imobilelor care se tranzacționează și a celor noi (care au nevoie de acest act la receptie), construcțiile vizitate frecvent de public (indiferent dacă sunt publice sau private) trebuie să afișeze la loc vizibil un astfel de certificat de performanță energetică. Câteva dintre acestea:
- Clădiri de birouri;
- Restaurante;
- Hoteluri şi pensiuni;
- Clădiri de învăţământ publice şi private;
- Policlinici şi spitale;
- Clădiri în care se desfăşoară activităţi sportive;
- Clădiri în care se desfăşoară activităţi de comerţ;
- Alte clădiri de folosinţă publică etc.
Există, pe de altă parte, şi clădiri care nu au nevoie de acest act:
- Clădiri protejate sau din zone protejate;
- Clădiri cu valoare istorică sau cu arhitectură deosebită;
- Clădiri provizorii, folosite maxim 2 ani;
- Clădiri care se folosesc mai puţin de 4 luni pe an;
- Lăcaşuri de cult;
- Construcţii independente mai mici de 50 m2;
- Ateliere sau clădiri nerezidenţiale din sectorul agricol, în care nu se utilizează multă energie.
Cei care doresc să afle mai multe informaţii cu privire la prevederile legale, pot citi Legea nr.159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 cu privire la performanţa electrică a clădirilor.
Locuinţele eficiente energetic sunt locuinţele viitorului, motiv pentru care oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi în ceea ce priveşte metodele prin care pot economisi, sporind eficiența energetică a caselor.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Este util sa avem si o lista de preturi pentru aceste servicii