Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ajutoarele sociale vor creşte anual din 2022

0 79

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede ca valoarea indicatorului social de referinţă să se actualizeze, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent. După ce propunerea legislativă va intra în vigoare, actualizarea ISR se va face începând cu 1 martie 2022.

În octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede majorarea ISR de la 500 lei la 1.200 lei, o creştere de 140%.

Creşterea urma să aibă loc etapizat, parlamentarii stabilind că „valoarea indicatorului social de referinţă creşte anual până la atingerea valorii de 1.200 de lei, după cum urmează:

a) la data de 1 ianuarie 2021 – 780 lei; b) la data de 1 ianuarie 2022 – 990 lei; c) la data de 1 ianuarie 2023 – 1.200 lei

Acest indiccator se foloseşte, în principal, la calcularea indemnizaţiei de şomaj şi a ajutoarelor pentru încălzire. De asemenea, valoarea anuală a indicatorului social de referinţă este avută în vedere la elaborarea legilor bugetare anual, aşa cum este prevăzut în propunere.

Valoarea indicatorului social de referinţă este stabilită în prezent la 500 lei, aceasta nemaifiind actualizată din anul 2008, după cum se menţionează în expunerea de motive a actului normativ.

O lege asemănătoare fusese trimisă la reexaminare de Iohannis La 24 decembrie 2020, preşedintele Klaus Iohannis trimisese spre reexaminare legea care prevedea majorarea ISR de la 500 lei, la 1.200 lei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More