Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Alegerile europarlamentare în mai, prezidențialele în noiembrie

0 37

stampila-vot-alegeri

Anul 2014 este pentru români un an plin din punct de vedere electoral. În luna mai vor fi organizate alegerile pentru Parlamentul European, iar în luna noiembrie cele pentru alegerea unui nou președinte al României.

Premierul Victor Ponta a anunțat data primelor alegeri, cele europarlamentare. Acesta a spus că alegerile pentru Parlamentul European trebuie organizate în perioada 22-25 mai, însă având în vedere că în România alegătorii sunt obișnuiți să meargă la vot duminica, s-a ales ziua de 25 mai.

Cât despre alegerile prezidențiale, premierul a precizat că acestea trebuie organizate cu o lună înainte de expirarea mandatului președintelui actual, Traian Băsescu. Astfel, alegerile vor fi organizate în luna noiembrie.

S-a decis ca primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui să fie organizat în 2 noiembrie, pentru ca al doilea tur să fie organizat două săptămâni mai târziu, adică în 16 noiembrie.

Tot în acest an vom fi chemați la urne și în cazul referendumului pentru revizuirea Constituției. Data acestui referendum urmează să fie stabilită de către Parlament.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.