O furtună geomagnetică puternică are loc miercuri, iar Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a Statelor Unite (NOAA) a emis o alertă extinsă. Potrivit avertizării, indicele Kp – care măsoară nivelul de activitate geomagnetică a Pământului – a ajuns la valoarea 7 sau chiar mai mare, putând provoca perturbări ale rețelelor electrice și sistemelor GPS.
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a Statelor Unite (NOAA), prin Space Weather Prediction Center (SWPC), a emis miercuri o alertă extinsă pentru furtună geomagnetică severă, cu un indice Kp de 7 sau mai mare.
Potrivit comunicatului Administrației, fenomenul este valabil până la ora 21:00 UTC (23:00, ora României), fiind o prelungire a avertizării anterioare. Condițiile de furtună geomagnetică se mențin din cauza persistenței activității solare intense.
Efectele cele mai puternice sunt așteptate în regiunile situate la latitudini geomagnetice mai mari de 50°, care corespunde aproximativ unor regiuni situate între nordul Statelor Unite (de exemplu, statul Pennsylvania), sudul Canadei, Europa Centrală și Scandinavia. Impactul poate fi resimțit însă și în zone mai sudice ale emisferei nordice.
Furtuna geomagnetică ar putea provoca o serie de efecte importante. În rețelele electrice pot apărea fluctuații de tensiune și declanșări false ale sistemelor automate de protecție, în timp ce sateliții pot fi afectați de încărcări electrice la suprafață, de o creștere a rezistenței atmosferice pe orbitele joase și de posibile probleme de orientare.
Sistemele de navigație GPS pot înregistra erori de poziționare și pierderi temporare de semnal, iar comunicațiile radio pe unde scurte (HF) pot fi întrerupte intermitent.
Totodată, aurora boreală ar putea fi vizibilă mult mai la sud decât de obicei, până în statele americane Pennsylvania, Iowa și Oregon.
NOAA amintește că furtunile geomagnetice de această intensitate se situează la nivelul G3 (puternic) pe scala oficială a vremii spațiale. Aceste evenimente apar de obicei în urma ejecțiilor de masă coronală (CME) de la suprafața Soarelui, care interacționează cu câmpul magnetic al Pământului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
