Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Alertă de incendiu în magazinul Carrefour din complexul comercial Silvania

0 695

Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța sâmbătă după-amiază izbucnirea unui posibil incendiu în incinta unui magazin Carrefour din Zalău.

”Pompierii zălăuani au fost solicitați să intervină la un posibil incendiu izbucnit la magazinul Carrefour, în incinta complexului Silvania”, anunță purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj.

Conform acestuia, forțele de intervenție au identificat o defecțiune în sala motoarelor, manifestată prin degajare de abur și agent termic.

”Clienții magazinului au fost evacuați până la verificare tuturor încăperilor”, anunță ISU Sălaj, care specifică faptul că trei clienți și cinci angajați au fost evacuați.

Din fericire, în urma cercetărilor la fața locului s-a stabilit faptul că nu a fost identificat nici un incendiu.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.