Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Alertă meteo de ploi torenţiale şi vânt valabilă până marți

0 72

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, care pot avea caracter torenţial, valabil până marţi, la ora 23. După această noapte, vremea se răceşte iar la munte precipitaţiile vor fi mixte.

Meteorologii avertizează că de duminică, de la ora 16, până marţi, la ora 23 vor fi perioade de timp, îndeosebi pe parcursul după-amiezelor şi al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, vor fi căderi de grindină.

Potrivit meteorologilor, în zonele de deal şi de munte, precum şi în sudul, estul şi centrul ţării, cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 de litri pe metrul pătrat, dar izolat cantităţile de apă vor fi de 40 – 50 de litri pe metrul pătrat.

Informarea meteorologică arată că în noaptea de marţi spre miercuri şi în cursul zilei de miercuri vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a ţării, la munte precipitaţiile vor fi mixte, iar dimineaţa, mai ales în nordul şi centrul ţării, local se va produce brumă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More