Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Alertă radiologică la Cluj, din cauza unui camion care transporta deșeuri

0 107

Alertă radiologică la o fabrică de ciment din Bihor, după ce un camion care transporta deşeuri, de la Cluj, a fost detectat cu un nivel de radiaţie peste limita admisă.

Incidentul a fost raportat chiar de angajaţii fabricii care, la intrarea pe poartă a camionului au depistat, un nivel de radiaţie de 5 ori mai mare decât cel admis.

Imediat a fost dată alarma prin 112 iar un echipaj de cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară al ISU Crişana a sosit la locul incidentului.

Vehiculul a fost izolat într-o zonă de carantină, iar autorităţile susţin că nu există niciun pericol pentru populaţie și mediul înconjurător.

Potrivit Gărzii de Mediu, urmează ca acum să fie stabilită sursa de la care provin materialele cu radioactivitate ridicată.

„Autorităţile competente au realizat la faţa locului verificările prevăzute de lege. În urma constatărilor, au decis că încărcătura din camion nu prezintă risc pentru sănătatea publică şi mediu şi au dispus returnarea acesteia la expeditor. În prezent, încărcătura nu se mai află în perimetrul fabricii Holcim România”, au precizat, într-un comunicat, reprezentanţii companiei Holcim.

În dimineaţa zilei de marţi, în timpul controlului pentru a permite accesul unui transport de deşeuri municipale sortate, destinate coprocesării la fabrica de ciment Holcim din oraşul Aleşd, sistemul automat de scanare instalat la poartă a detectat un nivel peste limitele fondului natural de radiaţii. Conform procedurilor standard ale companiei, autocamionul a fost transferat în siguranţă către zona specială de carantină.

Autorităţile au fost informate prompt de către reprezentanţii companiei, fiind prezenţi la faţa locului o serie de oficiali ai instituţiilor abilitate care au luat măsurile necesare în asemenea situaţii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor a fost informat, prin Sistemul Unic de Urgenţă 112, despre detectarea unei surse cu un nivel de radiaţie de 1.7 ľSv/h în interiorul autocamionului care transporta deşeuri, detectare realizată în momentul cântăririi camionului în incinta platformei industriale situate pe strada Viilor din localitatea Chistag.

Specialiştii din cadrul Laboratorului de Igiena Radiaţiilor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor, dar şi din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului au efectuat la rândul lor măsurători de specialitate, „identificând valori cuprinse între 0.54 si 0.69 ľSv/h în partea dreapta spate a camionului, doza fondului natural fiind de 0.12 ľSv/h”, potrivit comunicatului ISU.

Conform directorului DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, TIR-ul cu deşeuri aparţine de Regia autonomă a domeniului public din Cluj, căreia i-a fost returnat transportul în urma deciziei luate de inspectorul zonal al CNCAN în cursul zilei.

Pe platforma fabricii de ciment din Aleşd, sunt coprocesate în cuptorul fabricii de ciment deşeuri municipale sortate (ex. hârtie, plastic, lemn, textile) sau deşeuri provenite din surse industriale (ex. şlamuri petroliere) sau anvelope uzate. Prin coprocesarea acestora la temperaturi foarte înalte în cuptoarele fabricilor de ciment, deşeurile sunt deviate de la depozitare, distruse total în condiţii de deplină siguranţă, iar conţinutul lor încă util este recuperat în întregime.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More