Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ambulanța Dej, moment de reculegere pentru colegul decedat în accidentul de la Beclean – VIDEO

0 42

ambulanta Dej

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România l-a declarat pe Ioan Pop, ambulanțierul decedat în urma accidentului de la Beclean, ”EROU căzut la datorie”. Astăzi, în toate Stațiile Publice de Ambulanță din România s-a ținut un moment de reculegere, fiind vorba despre o acțiune organizată la nivel național.

Și Serviciul de Ambulanță Dej s-a alăturat acestei cauze și a ținut un moment de reculegere timp de un minut, aprinzând sirenele și sistemele luminoase ale ambulanțelor.

Sirenele au funcționat timp de un minut, la ora 15, când a început ceremonia de înmormântare a ambulanțierului plecat la numai 57 de ani.

Colegii acestuia din județele limitrofe, cât și din județele mai îndepărtate, s-au deplasat la Bistrița pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost ambulanțierul Munte Pop Ioan.

Citește și: Doliu național pentru ambulanțierul care a decedat în urma accidentului de la Beclean

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More