Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ambulanță implicată într-un accident în Baia Mare – FOTO

0 1.015

Un accident de circulație în care a fost implicată o ambulanță aflată în misiune a avut loc sâmbătă dimineața în Baia Mare. Șoferul ambulanței a încercat să evite impactul, dar a lovit alte două mașini.

Potrivit primelor informații, accidentul a fost provocat de șoferul unui autoturism BMW X5, care încerca să iasă dintr-o parcare, de pe bulevardul Traian din Baia Mare. A făcut-o fără să se asigure corespunzător și nu a observat ambulanța care venea din spate. Autosanitara se afla în misiune.

Șoferul ambulanței a încercat să evite impactul, însă a tras brusc de volan și a intrat în coliziune cu alte autoturisme care erau parcate.

“Șoferul unei autospeciale ce aparține Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, în încercarea de a evita coliziunea cu un autoturism care se deplasa în fața sa și care a virat stânga, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme ce erau parcate.

În urma impactului, cele două autoturisme acroșate au fost proiectate în altele două, tot parcate. Nicio persoană nu a fost rănită. Conducătorii auto au fost testați, nu se aflau sub influența alcoolului”, a declarat Florina Meteș, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More