Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

AMENINTARE TERORISTA: SUA a inchis mai multe ambasade

0 7

atac_terorist

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”.

Decizia neobişnuită luată de Washington de a închide peste 20 de reprezentanţe diplomatice a fost motivată de interceptarea unor mesaje ale unor înalţi responsabili ai Al-Qaida, au declarat duminică responsabili şi aleşi americani, relatează AFP.

Statele Unite sunt în stare de alertă, a subliniat Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, evocând „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie”. Un atentat pare „iminent”, a apreciat acesta pentru CBS.
„Există un flux semnificativ ce evocă ameninţări iar la acesta reacţionăm”, a explicat pentru ABC generalul Martin Dempsey, şeful statului major american. Ameninţările cu atentate Al-Qaida vizează totalitatea intereselor occidentale, a prevenit acesta, adăugând că acestea sunt „mai specifice” ca tot ce acesta a văzut până în prezent.

Ţinta exactă nu este cunoscută, însă „intenţia este clară. Ideea este să atace interesele occidentale, nu doar americane”, a declarat acesta în cadrul emisiunii „This Week”.
Statele Unite au închis duminică cel puţin 25 de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu şi Asia, măsură urmată în Yemen de Franţa, Germania şi Marea Britanie.
„Elementele Al-Qaida sunt pregătite”, a adăugat reprezentantul Dutch Ruppersberg, membru al Comisiei de informaţii al Camerei. Statele Unite ştiu „deoarece am primit informaţii asupra faptului că oficiali înalţi ai Al-Qaida din peninsula arabică evocau un atentat major”.
Peter King, de asemenea membru al Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a subliniat la rândul său că informaţiile evocă „faptul că acesta ar fi un atentat enorm, şi anumite informaţii au fost de asemenea citate”. „Credem că aceasta se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în apropierea unei ambasade, însă nu este nicio garanţie”, a adăugat el.
„Ceea ce am aflat (din mesajele interceptate) sunt elemente privind intenţia anumitor persoane de a elabora planuri, precum cele pe care le-am văzut înainte de 11 septembrie”, a adăugat pentru NBC Saxby Chambliss, membru al Comisiei senatoriale de informaţii.
„Însă nu ştim dacă este vorba de atentate sinucigaşe sau de maşini-capcană pe care intenţionează să le folosească”, a continuat el, scrie realitatea.net

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.