Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Amenzi de 20 de mii de lei şi o mie de ţigarete ridicate de la un agent comercial

0 396

Poliţiştii au aplicat amenzi de 20 de mii de lei pentru activităţi ilicite de comerţ şi au ridicat o mie de ţigarete din incinta unei unităţi comerciale.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie, acțiuni pe raza întregului județ Bistriţa-Năsăud, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, a contrabandei și a comerțului ilicit.

În urma controalelor și a verificărilor efectuate, a fost constatată o infracțiune de contrabandă și au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, conform legii privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în valoare totală de 20 000 lei. 

De asemenea, la data de 1 noiembrie, în cadrul unui control de specialitate efectuat la un agent economic de pe raza comunei Șanț, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au descoperit și ridicat aproximativ 1000 de țigarete, deținute în afara cadrului legal existent. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More