Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Amenzile vor putea fi plătite online prin portalul Ghișeul.ro

0 458

Românii care au de achitat diverse amenzi nu mai sunt puşi pe drumuri. Pot achita sancţiunile online direct pe portalul ghişeul.ro, cu condiţia să aibă cont de utilizator.

Este vorba despre toate amenzile, de la cele de circulaţie până la cele primite în mijloacele de transport în comun.

Teoretic, achitarea amenzilor prin ghişeul.ro elimină obligaţia de a face dovada plăţii. Dacă plătiți electronic, teoretic nu mai aveți obligația să trimiteți chitanța prin poștă – deși, practic, e bine să păstrați fișierul PDF cu dovada de plată.

Varianta oficială este plata cu cardul prin ghișeul.ro. Este însă și cea mai complicată, fiindcă nu toate administrațiile locale sunt înscrise în acest sistem, iar multe dintre cele înscrise cer să aveți și cont pe ghișeul.ro – cont pe care nu-l puteți face fără un drum la o instituție a statului. De asemenea, pe acest site se precizează clar că „în cazul în care instituția aleasă de dumneavoastră nu se află în localitatea unde aveți domiciliul, aveți obligația de a duce dovada de plată la instituția din localitatea unde aveți domiciliul.” De asemenea, în caz că vreți să achitați de pe telefon, versiunea de mobil nu e deloc prietenoasă. Pe scurt, plata la ghișeul.ro se poate dovedi la fel de complicată precum cea la ghișeul real.

De asemenea, unele primării au propriile site-uri de plată online a taxelor, unele dintre ele mai simple decât ghișeul.ro.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.