Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Amplă acțiune la Dej. Poliția a aplicat amenzi de aproximativ 10.000 de lei

0 19

filtru politie gherla-1

Polițiștii clujeni au acţionat, ieri, pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, pentru a preveni şi combate faptele antisociale.

Ieri, 3 aprilie, pe raza municipiului Dej și a comunelor arondate, poliţiştii au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale, combaterea evaziunii fiscale, a comerţului ilicit, precum şi a contrabandei cu produse accizabile.

Poliţiştii au acţionat pentru protejarea patrimoniilor publice şi private, prin depistarea persoanelor bănuite de comiterea unor infracţiuni. De asemenea, s-a vizat identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii.

Totodată, s-au organizat controale în trafic, pentru prevenirea și combaterea faptelor de indisciplină a conducătorilor auto și a pietonilor, precum și pentru fluidizarea circulației în zona instituțiilor de învățământ.

În activitate au fost angrenaţi peste 40 de poliţişti care au verificat activitatea a circa 53 de persoane fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale. Totodată, au fost oprite în trafic, pentru control, aproximativ 70 de autovehicule.

Poliţiştii au fost nevoiţi să aplice, pentru neregulile constatate, 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, a O.U.G. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice şi a Legii 61/1991 privind tulburarea ordinii și liniștii publice.

Poliţiştii clujeni continuă acţiunile de prevenire şi combatere a ilegalităţilor pentru a reduce numărul de fapte antisociale şi pentru a menţine ordinea şi siguranţa comunităţii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.