Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Ample operațiuni de căutare a unui bărbat dispărut de3 mai bine de o săptămână

0 218

Zeci de polițiști, jandarmi și pompieri au efectuat în ultimele zile ample operațiuni de căutare a unui bărbat din Bistrița, dispărut de la domiciliu de mai bine de o săptămână.

În continuarea căutărilor desfășurate, pentru găsirea unui bărbat de 64 de ani, dispărut de la domiciliu, din data de 22 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu luptători de la Acțiuni Speciale și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Gelu Voievod” au desfășurat căutări în zona barajului, lacului de acumulare și pe raza pădurii Ghinda din municipiul Bistrița.

În misiune au fost implicați pompieri din cadrul Centrului Operațional și Detașamentului de Pompieri Bistrița, care au desfășurat căutări pe râul Bistrița, cu o barcă de salvare.

Până în prezent, acesta nu a fost găsit, iar activitățile de căutare vor fi continuate în perioada următoare. Bărbatul de 64 de ani este căutat la nivel național din data de 22 mai.

Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, la data de 22 mai a.c., în jurul orei 10:00, BUNGĂRDEAN FLORIN, în vârstă de 64 ani, a părăsit voluntar domiciliul și nu mai este de găsit. 

Semnalmente: înălțime 160 cm, 58 kg, ochi căprui, păr șaten. La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu pantaloni de trening de culoare neagră, încălțăminte sport de culoare albastru deschis, geacă de culoare neagră cu inscripții albe și o bască de culoare neagră.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau patrule de poliție, ori să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

În vederea localizării și depistării bărbatului polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus căutarea la nivel național a acestuia și efectuează activități în acest sens.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More