Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Analize și consultații gratuite pentru femeile din zona Dejului, prin parteneriatul dintre OFL Dej și Institutul Oncologic

0 82

Organizația Femeilor Liberale (OFL) sprijină Programul de screening organizat pentru teste Babeş-Papanicolau de prevenire a cancerului de col uterin, teste HPV şi mamografii.

În 16 octombrie 2015 a avut loc la Cluj-Napoca simpozionul ” Dreptul la viață” inițiat de drd. Camelia Macarie de la Organizația Femeilor Liberale Cluj Napoca, la care au participat Lucia Varga, copreşedinte al Organizației Naționale a Femeilor Liberale și inițiatoarea proiectului de lege pentru prevenția în sănătate, dr. Carmen Lisencu, medic primar de la secția de Radiologie a IOCN şi dr. Florian Nicula, medic primar chirurg, coordonator programe de prevenire şi control al cancerului, de la aceeaşi instituție, conferențiar dr. Doina Piciu, medic primar medicină nucleară, UMF Iuliu Hațieganu, dr. Adriana Melnic, preşedinta Societății Române de Cancer, precum şi reprezentanți ai societății civile.

Între Organizaţia Femeilor Liberale Dej şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN), s-a inițiat un contract de informare-mobilizare în cadrul Proiectului CEDICROM finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian.

Prin negocierea acestui Protocol, Organizația Femeilor Liberale Dej doreşte să se implice şi să sprijine Programul de screening organizat pentru teste Babeş-Papanicolau de prevenire a cancerului de col uterin (pentru femeile cu vârste cuprinse între 25-64 ani), teste HPV (între 30-64 ani) şi mamografii (între 50-69 ani).

Prin urmare, începând cu luna martie, doamnele care doresc să beneficieze de consultații şi analize, vor primi vouchere cu care vor putea să îşi facă gratuit analizele.

În acest program sunt incluse şi femeile din comunele limitrofe Dejului, la care o unitate mobilă se va deplasa în localitate, pe baza unor programări, pe care urmează să le facem în următoarea etapă.

Doresc să amintesc tuturor că, prin legea prevenției în sănătate, care se află în dezbatere în Parlament, medicii şi pacienții care vor participa la programele de screening naționale vor beneficia de suport financiar suplimentar, în cazul medicilor şi de gratuități la consultații şi analize, în cazul pacienților. Este foarte important ca această lege să fie votată cât mai rapid, pentru a putea beneficia de ea toți cetățenii şi pentru a crea condiții eficiente, legale, necesare desfăşurării activității de prevenție în sănătate„, se arată în comunicatul semnat de Violeta Mureşan, secretar general regional OFL.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.