Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Anchetă penală la EVALUAREA NAȚIONALĂ În unele școli s-au aflat subiectele înainte de examen

0 179

Ministerul Educaţiei a sesizat organele de cercetare penală în cazul a trei şcoli unde subiectele „au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Sorin Câmpeanu, într-o conferinţă de presă.

„Au existat incidente la nivelul a trei şcoli în care subiectele au fost făcute publice în pofida reglementărilor. În acest sens, Ministerul Educaţiei a sesizat deja organele de cercetare penală cu privire la nerespectarea regulilor în această situaţie, în toate cele trei situaţii. Este vorba de subiecte care au fost făcute publice înainte de termenul precizat în reglementări”, a precizat ministrul.

Pe de altă parte, a precizat acesta, anul acesta un singur elev, din București, a fost eliminat din examen.

„Este absolut regretabil, însă respectarea regulilor este datoria oricărui participant la examenul naţional. Din păcate, da, este vorba despre un elev cu cerinţe educaţionale speciale care a intrat cu telefonul în examen. Voit sau nevoit sunt trist pentru lucrul acesta. Elevul se va putea prezenta la următoarele două examene. Respectarea regulilor trebuie să fie clară”, a afirmat ministrul.

Marţi a avut loc prima probă scrisă a Evaluării Naționale, la Limba şi literatura română. Prezența a fost de 94,2%.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More