Andrei Bradea, singurul social-democrat dejean din Consiliul Județean
Cele mai multe voturi obținute de PSD Dej la alegerile locale din acest an au fost acordate listei de candidați la Consiliul Județean Cluj, unde pe poziția cinci a fost Andrei Bradea. Acesta va fi singurul reprezentant al Dejului la nivel județean din partea PSD.
Deși și-au axat campania electorală pe susținerea candidatului la Primăria Dej, social-democrații dejeni nu au reușit să convingă electoratul. O demonstrează rezultatele obținute pe municipiu de PSD Dej, care la alegerile pentru funcția de primar al Dejului a obținut cele mai puține voturi, în timp ce pentru lista de consilieri județeni a obținut cele mai multe voturi.
Social-democrații dejeni au obținut la alegerile din 9 iunie peste 3.200 de voturi pentru lista de candidați la Consiliul Județean, astfel ajungând și Andrei Bradea să obțină un mandat. 3.000 de voturi au acordat dejenii și pentru listele PSD la Consiliul Local, partidul obținând astfel cinci locuri de consilier local.
Pentru Alexandru Cordoș, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean, au fost obținute la Dej puțin peste 2.700 de voturi, în timp ce Mircea Biban, candidatul PSD la funcția de primar al Dejului a obținut doar 2.200 de voturi.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.