Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Angajat al postului România TV, fost ofiţer SPP, reţinut de DIICOT pentru pornografie infantilă

0 90

Un angajat al postului România TV, Emanoil Petrea, fost ofiţer SPP, a fost reţinut de procurorii DIICOT Vaslui, pentru pornografie infantilă, fiind acuzat că a produs şi stocat materiale pornografice în care minore cu vârste între 13 şi 16 ani întreţineau relaţii sexuale cu el şi cu mai mulţi bărbaţi.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vaslui  au făcut, luni trei percheziţii la domiciliul din Bucureşti al lui Emanoil Petrea, la sediul postului de televiziune unde acesta lucrează în prezent, precum şi la casa de vacanţă a acestuia din judeţul Vaslui, de unde au fost ridicate tablete, telefoane, hard-uri şi camere video.

Surse judiciare au declarat că bărbatul este fost ofiţer al Serviciului de Pază şi Protecţie, iar în prezent este angajat ca personal administrativ la postul România TV.

După ce l-au audiat, procurorii DIICOT Vaslui au dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a lui Emanoil Petrea , în vârstă de 49 de ani, şi au cerut Tribunalului Vaslui arestarea lui preventivă, pentru pornografie infantilă.

emanoil-petrea

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2013-2015, Emanoil Petrea ar fi produs, deţinut şi stocat pe sisteme informatice şi medii de stocare (telefoane, tablete, hard-uri) materiale pornografice care prezentau mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani.

În urma cercetărilor efectuate în cauză au fost identificate materiale pornografice cu mai multe minore în timp ce întreţineau raporturi sexuale cu Emanoil Petrea şi cu alţi bărbaţi sau aveau un comportament sexual explicit.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Serviciul de  Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui şi de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu suportul tehnic al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.