Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ANM: Gerul va pune stăpânire pe România. Vom avea temperaturi de până la -20 de grade Celsius

0 460

Vremea se va răci considerabil în următoarele zile, iar temperaturile vor scădea, izolat, și până la valori de -20 de grade Celsius. Răcirea vremii vine ca urmare a intrării pe teritoriul României a unei mase reci de aer polar.

Vom avea parte și de ninsori în sudul țării, vestul și estul țării, dar și de intensificări ale vântului. Meteorologul ANM Romica Jurcă spune că acesta va fi un „prim episod de iarnă autentică” și că este de așteptat ca de marți încolo temperaturile să crească din nou peste media normală pentru această perioadă.

Harta temperaturilor arată cum vor evolua valorile termice pe parcursul următoarelor zile.

„Va fi foarte frig, cel mai probabil și mâine, dar mai ales începând de duminică. Primele două nopți sau dimineți ale săptămânii următoare vor fi cu ger, în special în nordul, centrul, nord-estul țării, dar valori sub limita de ger undeva până la -11, -12 grade Celsius sunt de așteptat și în nordul Olteniei și al Munteniei. Vom avea un prim episod de iarnă autentică din punct de vedere termic, nu neapărat și al ninsorilor, pentru că ninsorile vor cuprinde treptat toate regiunile în această noapte. Vor mai fi ninsori și pe parcursul zilei de mâine, dar pe arii restrânse, în regiunile vestice, de sud-vest, dar și în partea de răsărit a țării.

Duminică, ceva ninsori slabe tot rămân în zona litoralului, prin sud-vestul Munteniei și în sudul Banatului, dar sunt ninsori atât de slabe încât ar putea depune prin dealurile Moldovei sau ale Olteniei un strat de zăpadă de până la cel mult 5-6 centimetri. Ninsorile din celelalte zone ar putea lăsa un strat de zăpadă ceva asemănător cu o brumă mai groasă.

Este vorba despre o pătrundere de aer foarte rece, de origine polară, care de marți va părăsi zona geografică a României. Temperaturile de atunci vor fi în creștere. Până în 20 ianuarie cel puțin, regimul termic va ajunge de la unul extrem de scăzut la un regim peste ceea ce ar fi normal să se înregistreze în această perioadă.

Vântul, pe parcursul zilei de mâine, va avea viteze mari, în general 45-55 km/h, iar în sudul Banatului și pe litoral, rafale de 60-70 km/h. Și prin Muntenia, Dobrogea și sudul Banatului, vântul mai rămâne intens și în prima parte a zilei de duminică, după care va slăbi din intensitate. Informarea meteo emisă astăzi de ANM vizează astfel de manifestări, din această seară de la ora 22, până duminică la ora 16”, a declarat Romica Jurca, meteorolog al ANM.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.