Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Antena 3 va fi în continuare aici. Ați mai văzut voi drac mort?

0 34

După întreg circul desfășurat ieri pe toate canalele mediatice, uneori peste limita grotescului, alteori chiar extrem de amuzant, mă tot gândesc ce bine e să lucrezi în presă, să fii jurnalist și să nu ai nicio presiune, de nicio culoare, din nicio direcție.

Mă simt binecuvântată, dacă pot folosi termenul acesta, când mă gândesc că am scăpat de un anumit control, că pot să scriu ce vreau și când vreau, că sunt propriul meu stăpân.

Am trecut și eu prin ceea ce trec unii jurnaliști ai zilelor noastre, oameni de presă care sunt obligați, mai mult sau mai puțin, să scrie la comandă, să susțină pe cineva direct sau indirect, sau să își cenzureze materialele în așa fel încât să nu lezeze interesele unui apropiat al conducerii.

Îmi amintesc de anumite restricții care mi s-au impus vizându-i pe unii prieteni ai conducerii unor trusturi de presă, restricții care prevedeau să nu scriu de rău de oamenii respectivi. De asemenea, am trecut și prin momente în care trebuiau lăudate calitățile cvasi-existente ale cuiva, doar pentru că sunt apropiați ai șefilor.

Am pățit să fiu nevoită să scot unele materiale sau să nu difuzez altele pentru a nu supăra pe cineva direct vizat în acestea.

Lucruri de genul acesta se întâmplă aproape peste tot, în orice domeniu al presei, oricât de independente s-ar declara unele televiziuni, site-uri sau ziare. Pentru că este inevitabil ca subiectivismul să nu stea în calea obiectivității, fiecare jurnalist are simpatiile și antipatiile lui și oricât ar încerca să pară de imparțial, uneori nu reușește. Asta chiar și atunci când nu este supus niciunei presiuni din exterior.

De aceea spun că, într-o oarecare măsură, îi înțeleg pe colegii de breaslă din Antene, le înțeleg suferința și nesiguranța. Am convingerea că doar puțini dintre ei au creierele spălate în asemenea hal încât să creadă că tot ce s-a întâmplat cu Dan Voiculescu este rezultatul unei persecuții a presei, a libertății de exprimare, a muncii jurnaliștilor onești.

Sunt mulți colegi în breaslă, chiar și în Antene, care sunt conștienți că Dan Voiculescu trebuia să răspundă cu privare de libertate pentru nelegiurile pe care le-a comis. Mai sunt sigură și de faptul că am colegi în Antene care participă la tot acest circ mediatic doar pentru simplul fapt că simt că-și apără în acest fel locul de muncă, job care știm cu toții că este tot mai greu de găsit. De asemenea, am certitudinea că o parte dintre cei care au participat la priveghiul de vineri au făcut-o doar pentru că așa au avut trasată sarcina de serviciu.

Nu mai are rost să insist pe ideea deja atât de pronunțată peste tot că ce s-a întâmplat cu Dan Voiculescu nu are nicio legătură cu Antena 1 sau Antena 3, ca posturi de televiziune deținătoare de licență. Știu și ei și știm cu toții că Antena 3 poate să-și mute studiourile în doi timpi și trei mișcări în alte clădiri, aparținând sau nu trustului Intact. Studiourile televiziunilor s-au schimbat de-a lungul timpului de nenumărate ori, fără ca cineva să bage de seamă. S-au închis televiziuni, s-au restrâns trusturi de presă sau chiar au dispărut de pe piață, fără ca cineva să incite lumea la proteste, să scoată poporul la ”plimbare”. S-au dat oameni afară cu nemiluita din cauza lipsei de bani în ultimii ani, fără să apară mii de mesaje de sprijin, atașament sau mai știu eu ce.

Ceea ce trebuie să înțeleagă oamenii simpli, cei care urmăresc cu lacrimi în ochi și cu pumnii strânși priveghiul de la Antene, este faptul că tocmai pentru că există libertatea presei pot asista la acest circ continuu. Tocmai pentru că nu există niciun post confiscat au putut urmări în aceste zile maratonul falsei înmormântări.

O înmormântare care ține mai bine de trei zile și trei nopți, ca nunțile din poveste, pentru că niște oameni falși, angajați cărora nu le poți atribui și statutul de jurnaliști, se victimizează mereu, deși ei sunt cei care încalcă legile audiovizualului fără să fie sancționați, ei sunt cei care incită la violențe și la proteste publice, ei sunt cei care mușcă și latră la tot ceea ce nu convine patronului lor.

Și în astfel de momente mă gândesc iar ce bine mi-e mie că nu mă comandă nimeni, că pot să-mi exprim liber punctul de vedere, că scriu și gândesc fără să fiu influențată de șefi, patroni și alții asemenea.

Așa că stați liniștiți. Antena 3 nu doar că ”este încă aici”, dar va mai fi și în continuare, probabil în același stil golănesc și manipulator. Antena 3 nu va dispărea, nu va fi confiscată doar pentru că ”nu mor caii când vor câinii”, ci pentru că ”ce-i rău nu piere”. Ați mai văzut voi drac mort?

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.