Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Anunţ de presă: FINALIZARE PROIECT ”ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI POPULAȚIEI DIN JUDEȚUL CLUJ LA SERVICII MEDICALE DE URGENȚĂ” Fonduri europene pentru investiții în echipamente în cadrul Spitalului Municipal Dej

0 116

Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice a aprobat, în luna iulie 2018, Ghidul Solicitantului pentru Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale, aferent unor apeluri de proiecte intitulate nefinalizate. Conform OUG nr. 30 din 18.04.2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative, un proiect nefinalizat înseamnă un proiect care poate conţine mai multe elemente fizice sau componente sau articole sau activităţi şi care la data depunerii cererii de finanţare nu are finalizat integral cel puţin unul dintre acestea. Concret, echipamente, lucrări sau servicii achiziționate începând cu anul 2014, la nivelul ambulatoriilor sau unităților de primire urgențe ale spitalelor, au putut fi decontate în cadrul unor astfel de proiecte.

Proiectul ÎMBUNĂTĂȚIREA ACCESULUI POPULAȚIEI DIN JUDEȚUL CLUJ LA SERVICII MEDICALE DE URGENȚĂ” COD SMIS 125318 este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 șise implementează, începând cu 17.12.2018, de către Ministerul Sănătății, în calitate de Lider de proiect, alături de UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ JUDEȚUL CLUJ, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Spitalul Municipal Dej şi Spitalul Municipal Turda, în calitate de PARTENERI.

Obiectivul general al proiectului presupune dezvoltarea infrastructurii sanitare, prin investiţii în dotări și lucrări necesare infrastructurilor sanitare, care contribuie la dezvoltarea operaţionalității la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate publică și îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate. Acesta va fi atins prin două obiective specifice.

Obiectivul specific 1 vizează dotarea infrastructurii unităţilor de primiri urgenţe şi a compartimentelor de primiri urgenţe (inclusiv cu echipamente pentru terapie intensivă – ATI, precum şi echipamente destinate secțiilor suport care deservesc UPU) a 4 Spitale din județul Cluj, în perioada 2014-2019.

Obiectivul specific 2 se referă la îmbunătățirea accesului la servicii medicale a persoanelor din regiunea de implementare prin creșterea stării de sănătate publică.

Din valoarea totală a proiectului de 5,566,742.73 lei, dat fiind specificul proiectelor nefinalizate, 260,340.00 lei au revenit Ministerului Sănătății, 717,172.51 lei spitalelor deoarece reprezintă sume cheltuite din venituri proprii, suma decontata de Spitalul Municipal Dej  este de 428,182.64 lei, 3,272,623.63 lei consiliilor locale iar Consiliului Județean Cluj i-a revenit suma de 1,098,229.10 lei. Aceasta din urmă a fost alocată Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, de către Consiliul Județean Cluj, între anii 2017 – 2018. Din valoarea totală a proiectului suma de 3,896,719.91 lei reprezintă valoarea nerambursabilă ce provine din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt reprezentați de unitățile medicale sprijinite în înnoirea gamei de echipamente și dispozitive medicale deținute sau în îmbunătățirea infrastructurii unității. Beneficiarii indirecți sunt atât personalul medical angajat în cadrul unităților medicale, urmare a modernizării tehnologice și operaționale a structurilor de sănătate în care aceștia lucrează, cât și pacienții / comunitatea locală, datorită îmbunătățirii serviciilor medicale la care au acces și diversificării gamei de tratamente / analize care se pot desfășura în cadrul unității medicale.

Implementarea proiectului “Îmbunătățirea accesului populației din județul Cluj la servicii medicale de urgență” a avut ca impact îmbunătățirea activităţii medicale, creşterea calităţii serviciilor publice şi creşterea numărului de beneficiari de servicii medicale.

Proiectul are o durată de 8 luni și se va finaliza după decontarea tuturor echipamentelor, inclusiv a celor aflate în curs de achiziționare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More