Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Aparate radar, doar în mașinile de poliție inscripționate

0 204

O nouă lege care a trecut de Camera Deputaţilor şi care va ajunge la şeful statului pentru promulgare îi obligă pe poliţişti să folosească aparatele doar în maşini inscripţionate.

Codul rutier se modifică, astfel încât polițiștii de la Rutieră nu vor mai avea voie să ascundă radarele sau să aibă radare în mașini care nu sunt inscripționate cu însemnele poliției, dar s-a reglementat și modul în care poate fi folosit temutul pistol radar, care a făcut mii de victime printre șoferii vitezomani!

După ce în ianuarie CCR a decis că radarele Poliţiei pot sta ascunse, iar presemnalizarea lor, aşa cum au votat parlamentarii, reprezintă o încălcare a Constituţiei, aleşii au venit cu o nouă formă a legii respinsă iniţial.

În noua variantă, legea prevede că polițiștii nu vor mai putea instala radare pe mașinile neinscripționate sau care nu sunt amplasate în locuri vizibile și nu le vor mai putea folosi decât dacă sunt îmbrăcați cu uniforma specifică.

De asemenea radarele de tip pistol nu vor mai putea fi folosite la mai mult de zece metri de mașina de poliție. Propunerea legislativă a primit marţi votul decisiv în Camera Deputaţilor şi merge acum la promulgare.

Deputații au votat, marți, legea care interzice amplasarea aparatelor radar în locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice. Proiectul de lege care a fost modificat după ce mai multe prevederi au fost declarate neconstituționale a devenit lege după ce a primit 186 voturi „pentru” şi 21 „împotrivă”, potrivit Mediafax.

Legea adoptată, marți, de Camera Deputaților prevede că poliţiştii rutieri, respectiv poliţiştii de frontieră sunt obligaţi să poarte uniformă cu înscrisuri şi însemne distinctive și ”constatarea contravenţiilor poate fi făcută doar cu mijloace tehnice certificate, omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenţie”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More