Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Aplicația ”Prim Ajutor” pe smartphone sau tabletă, pusă la dispoziție de Crucea Roșie Română

0 691

Utilizatorii de telefoane mobile inteligente sau de tablete au la dispoziție o aplicație extrem de utilă în situații de urgență medicală. Prim Ajutor este oferită de Crucea Roșie Română și oferă sfaturi pentru cei aflați în nevoie.

Viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine primul la locul accidentului. Din păcate, mulți oameni mor zilnic în România din cauza unor incidente în care acordarea primului ajutor, până la sosirea ambulanței, ar fi putut salva vieți.

Aplicația Prim Ajutor oferă gratuit sfaturi simple, ușor de pus în aplicare de către orice persoana, indiferent de vârstă sau de competențe.

Prin intermediul aplicației de Prim Ajutor, Crucea Roșie Română facilitează accesul la informațiile necesare acordării primului ajutor de bază, care pot salva o viață sau pot ameliora suferința victimei până la sosirea ambulanței.

  • Prezintă intervențiile de prim ajutor în diferite situații, prezentate cu text și imagini
  • Secțiunea „Învață” prezintă informații despre semne și simptome specifice în situații frecvent întâlnite, precum și norme de prim ajutor pe bază de imagini exemplificative pentru fiecare caz în parte
  • Secțiunea „Urgențe” arată pașii ce trebuie urmați în cazul unei situații de urgență
    Numărul de Urgență 112 poate fi apelat din secțiunea “Urgențe”, accesând oricare dintre categoriile din listă
  • Secțiunea „Info” oferă acces la formularul de înscriere online la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roșie Română în toată țara
  • Facilitează accesarea paginii de Facebook Crucea Roșie Română direct din aplicație prin secțiunea „Info”

Detaliile despre programele și înscrierile la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roșie Română sunt disponibile pe wwww.crucearosie.ro.

Descarcă aplicația de aici

Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.