Aproape 13.000 de locuri de muncă disponibile, la nivel national
Numărul locurilor de muncă vacante disponibile la nivel național a ajuns, in aceasta dimineata, la 12.767, cu 7,9% mai mult față de ziua anterioară, conform unui comunicat de presă al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), remis AGERPRES.
Județele în care sunt oferite cele mai multe locuri de muncă de către agenții economici sunt: Cluj – 2.361, Iași -692, Brașov – 621, Hunedoara – 557, Timiș – 435, Satu-Mare – 429, Argeș – 422. În București sunt vacante 961 posturi.
La nivel național, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 962 locuri de muncă: 99—programator, 36—inginer mecanic, 25—inginer economist, 22—consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală, 22—inginer de sistem în informatică, 19—referent, 16—manager proiect, 16—proiectant inginer de sisteme si calculatoare, 15—contabil, 14—inginer construcții civile, industriale și agricole etc.
În cazul persoanelor cu studii medii, profesionale și lucrători necalificați sunt disponibile 11.805 locuri de muncă, dintre care: 944—confecționer-asamblor articole din textile, 897—șofer autocamion/mașină de mare tonaj, 608—muncitor necalificat în industria confecțiilor, 591—muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 497—operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, materiale sintetice, 315—agent de securitate, 246—muncitor necalificat la ambalarea produselor solide și semisolide, 237—agent de vânzări, 219—lucrător comercial, 214—vânzător, anunta AGERPRES.