Aproape 50 de tone de gunoaie adunate de pe spațiile verzi
Acțiunea de ecologizare demarată în 9 mai la Bistrița, de prefectul Ioan Țintean și desfășurată cu participarea bugetarilor, de strângere a gunoaielor lăsate de semenii lor pe spațiile verzi și pe malurile cursurilor de apă a dus la adunarea a aproape 500 de tone de deșeuri.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului, în cadrul acţiunii de ecologizare desfăşurate în 9 mai, la care au participat mai multe instituţii publice, au fost adunate aproape 50 de tone de deşeuri, care au fost transportate apoi la groapa de gunoi de la Tărpiu
Acţiunea din 9 mai a vizat malurile râurilor din judeţ, precum şi oazele de verdeaţă. Au participat Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcţia pentru Agricultură, Sistemul de Gospodărire a Apelor, precum şi Penitenciarul Bistriţa.
”Deoarece o considerăm un succes, acţiunea de ecologizare la nivel judeţean cu siguranţă se va repeta, iar în paralel vom căuta soluţii pentru a pune la punct o strategie pe termen lung, în vederea menţinerii curăţeniei şi prevenirii unor dezastre naturale,” a precizat prefectul Ioan Ţintean.
Citește și: Polițiștii bistrițeni au fost voluntari pentru un mediu mai curat – FOTO
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.