Aproape de tragedie, la Figa. Un tânăr a fost scos mai mult mort decât viu din apă
O tragedie a fost evitată în ultima clipă sâmbătă la amiază, în complexul balnear Figa de lângă Beclean. Un tânăr de 31 de ani a fost salvat de la înec.
Evenimentul a provocat panică între turiștii aflați la scăldat în acelel momente, aceștia alertând imediat personalul din cadrul complexului. Salvamarii au reușit să-l scoată pe tânăr din apă și au demarat imediat manevrele de acordare a primlui ajutor.
În același timp, în sprijin a fost solicitată și intervenția unui echipaj medical, care a continuat manevrele de resusictare, l-a stabilizat pe tânăr, după care acesta a fost transportat de urgență la unitatea spitalicească.
”Echipajul medical a găsit un bărbat de 31 ani, inconștient, scos din apă de salvamari. Acesta a fost resuscitat, a fost stabilizat de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean și a fost predat stabil echipajului de Terapie Intensivă Mobilă, pentru a fi transportat la spital”, transmite purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.