Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Destine Holidays

Arestat pentru viol. A obligat o femeie să facă sex la el acasă

0 454

În urma activităților derulate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Crasna, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimelu Silvaniei, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Sâg, bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol a fost reținut pentru 24 de ore.

Cercetările efectuate de către polițiști au condus la stabilirea faptului că la începutul acestei luni, bărbatul ar fi constrâns o femeie, de 54 de ani, din județul Satu Mare, să întrețină relații sexuale la locuința acestuia.

La data de 6 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar ulterior, la data de 7 aprilie, față de acesta a fost dispusă măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More