Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Arestul la domiciliu fentat. S-a impus arestarea preventivă

0 359

Polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare au efectuat mai multe controale inopinate pentru mai mulți inculpați care se află sub măsura de arest la domiciliu. O persoană a fost prinsă în timp ce încălca măsura preventivă.

Polițiștii Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în noaptea de 2/3 februarie a.c.,pe Valea Budacului, Valea Șieului, Valea Bîrgăului și în Bistrița, ocazie cu care au efectuat controale inopinate la un număr de 6 inculpați care execută măsura preventivă a arestului la domiciliu.

 

Acțiunea s-a desfășurat în scopul constatării și probării oricăror încălcări ale obligațiilor impuse de organele judiciare, precum și în scopul prevenirii comiterii unor noi infracțiuni de către persoanele aflate sub supraveghere judiciară. În urma acestor controale a fost constatată încălcarea măsurii arestului la domiciliu de  către o inculpată, din Josenii Bîrgăului, care ar fi părăsit cu rea-credință  imobilul stabilit pentru executarea măsurii și s-a r fi deplasat la magazinele din localitate. Astfel, polițiștii au sesizat Curtea de Apel Cluj, în vederea înlocuirii măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.