Armata română în Primul Război Modial, rol într-un joc video implementat de olandezi
Compania olandeză Blackmill Games a creat un First Person Shooter axat mai ales pe luptele date pe frontul de Est al Primului Război Mondial. Elementul de senzaţie este că o hartă de joc este dedicată Bătăliei de la Dealul Coşna, ultima redută a înaintării germane către Moldova.
Olandezii de la Blackmill Games au lansat un first person shooter numit Tannenberg prin care dau atenţie confruntărilor din Primul Război Mondial, confruntări plasare pe frontul de Est. Jocul este bazat pe echipe și se joacă online până la 64 de jucători într-un meci şi a fost lansat pe Steam în early access pe 17 noiembrie 2017. Versiunea completă a jocului va fi publicată pe 13 februarie 2019, au anunţat cei de la playtech.ro.
Elementul de senzaţie pentru jucătorii români este că Tannenberg are, pe lângă unități militare românești redate în mod autentic, și o hartă dedicată Bătaliei de la Dealul Coșna,din vara anului 1917, unde armata română l-a învins pe Erwin Rommel. Pe pantele dealului, Dimitrie Dimancescu a condus un atac care avea să se dovedească decisiv pentru menținerea frontului în Primul Război Mondial.
Conform celor de la playtech.ro Tannenberg este un expansion stand alone al jocului Verdun, ce a fost lansat în aprilie 2015 și care s-a vândut în peste un milion de exemplare. Jucătorii pot alege dintr-o serie de unități militare și arme veridice din punct de vedere istoric, selecția extinzându-se prin acumularea de experiență în cadrul partidelor de multiplayer desfășurate în tranșeele dinamice, pline de noroi și sânge.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.