Mai multe arme și muniție au fost confiscate de către polițiștii sălăjeni. Acțiuni s-au derulat și privind substanțele periculoase.
Polițiștii din cadrul Biroului Arme Explozii și Substanțe Periculoase au acționat în perioada 29 august-4 septembrie pentru verificarea respectării prevederilor legale în acest domeniu, transmit cei de la IPJ Sălaj. În urma acțiunii au fost constatate cinci infracțiuni, fiind cercetate trei persoane.
Astfel, la data de 2 septembrie a.c. a fost identificat un bărbat, din comuna Năpradea, care deținea la domiciliu o armă neletală de tir sportiv, deși nu era autorizat în vederea deținerii, portului și folosirii de arme și muniții. Arma a fost indisponibilizată, până la finalizarea cercetărilor.
Două zile mai târziu (4 septembrie) a fost identificat un bărbat de 54 ani, din comuna Hida, care în data de 3 septembrie, în timp ce se afla pe Fondul Cinegetic 10 Dragu, fără a deține autorizație de vânătoare și-a împușcat propriul câine.
În urma controlului efectuat s-a constatat că bărbatul păstra armele (două arme) și muniția (trei cartușe) într-o clădire situată în apropierea unei stânei de animale pe care o deține, deși în permisul de armă locația prevăzută pentru păstrarea acestora se află la domiciliu. Armele și muniția deținută au fost indisponibilizate.
Tot în cadrul acțiunii, pe linia substanţelor periculoase, oamenii legii au efectuat un control la o societate comercială autorizată să deţină şi să comercializeze produse de protecţia plantelor, ocazie cu care a fost indisponibilizată cantitatea de 300 litri deşeuri periculoase, fiind întocmit dosar penal conform O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului.