Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Artiști dejeni, într-un spectacol folcloric la Cluj-Napoca, dedicat Zilei Naționale a României

0 97

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituţii de cultură care funcţionează în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, organizează marţi, 29 noiembrie 2016, începând cu ora 13.00, în sala de evenimente Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, un Spectacol folcloric dedicat Zilei Naţionale a României.

Invitaţii de seamă din rândul interpreţilor de muzică populară vor fi Ioan Dordoi şi Felix Gălan, Mariana Morcan şi Ioana Breda Morar, cărora li se vor alătura şi vocile bărbăteşti ale grupului folcloric „Craii Măgurii”, coordonat de pr. Mircea Dejeu, care vor  prezenta cele mai reprezentative cântece patriotice. Întregul eveniment va fi acompaniat de către Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, condusă de prof. Ovidiu Barteş

           De asemenea, un scurt istoric despre 1 Decembrie 1918, evenimentul principal din istoria României când Marea Adunare de la Alba-Iulia votează Unirea Transilvaniei cu România, va fi relatat de către d-nul Prof. Univ. Dr. Toader Nicoară de la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj- Napoca.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More