Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Asistent social arestat pentru întreținere de raporturi sexuale cu o minoră

0 23

violator-abuz sexual-minora

Un bărbat angajat ca asistent social într-o casă de tip familial din Turda, județul Cluj, a fost arestat, marți, fiind acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o fetiță de 11 ani din centru, cu acordul ei. Mai mult, bărbatul de 32 de ani ar fi făcut un film și poze indecente, relatează Mediafax.

„În 2 octombrie, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că în municipiul Turda un bărbat în vârstă de 32 de ani a întreţinut raporturi sexuale cu o minoră. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că cele sesizate se confirmă. În urma cercetărilor efectuate, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi o zi mai târziu a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, iar instanţa a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Adriana Vornicu.

„În 2 octombrie a fost sesizată Poliţia după ce s-au descoperit într-un calculator mai multe fotografii indecente făcute de angajatul nostru unei minore. Am predat probele la Poliţie şi am sesizat şi Direcţia Judeţeană de Protecţie a Copilului Cluj. Nu ştiu nimic despre faptul că angajatul nostru ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minora, aşteptăm concluziile oficiale ale anchetei Poliţiei. Am dus fata şi la IML, dar nu avem un rezultat al cercetărilor. Bărbatul are 32 de ani şi a fost angajat din aprilie 2012 în centrul nostru ca asistent social. În centru sunt internaţi, în total, opt copii”, a spus directorul casei familiale private „Lucas” din Turda, Daniela Constantinescu

În urma incidentului fetiţa a fost consiliată psihologic, iar bărbatului i-a fost suspendat contractul de muncă, urmând ca, în cazul în care instanţa va emite o sentinţă definitivă şi irevocabilă de condamnare, să-i fie desfăcut contractul de muncă.

„Trauma este evidentă şi adâncă, pentru că vorbim de o minoră de 11 ani care a întreţinut relaţii sexuale cu un adult, cu consimţământ, deci nu este o faptă de viol sau abuz. Aici este marea dilemă a noastră, pentru că intervenţia va fi un pic mai complicată. În plus, s-au descoperit şi un filmuleţ video ca pentru adulţi şi fotografii cu fetiţa. Vom avea nevoie de intervenţie psihologică pe un alt palier decât cel clasic. Va avea loc o evaluare şi vom decide dacă se va impune scoaterea fetiţei din acel centru şi mutarea ei într-un centru de plasament al nostru”, a afirmat directorul Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului Cluj, Daniel Tămaş.

Cazul a intrat şi în atenţia Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Cluj care va declanşa o anchetă la casa familială „Lucas”, în condiţiile în care AJPIS a acreditat-o pentru a avea grijă de copii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.