Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Astazi este sarbatorita Ziua Pompierilor din Romania

0 27

someseanul-pompieri - DSC01799

Ziua Pompierilor din România este sărbătorită, în fiecare an pe 13 septembrie, fiind un moment de cinste adus meseriei de pompier şi celor care cu devotament îndeplinesc misiunile de salvare zi cu zi, îndeosebi pentru riscul asumat de aceştia în acţiunile de salvare a semenilor.

Însemnătatea istorică a acestei zile şi dovezile de eroism ale pompierilor eroi
conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au reuşit să opună rezistenţă armatei otomane venite să înăbuşe Revoluţia Română de la 1848, sunt în continuare amintite de această sărbătoare.

Ziua Pompierilor din România ne oferă ocazia de a rememora o pagină de
istorie naţională scrisă prin lupta purtată acum 164 de ani în Dealul Spirii, de
Compania de Pompieri din Bucureşti condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu,
împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mişcarea revoluţionară de la 1848.

Atunci, la 13 septembrie 1848, în Dealul Spirii din Bucureşti, ostaşii pompieri, aflaţi sub comanda căpitanului Pavel Zagănescu, s-au acoperit de glorie, într-o crâncenă şi inegală încleştare cu o coloană a armatei otomane venită să înăbuşe revoluţia paşoptistă şi aspiraţiile de emancipare socială şi naţională ale românilor.

Pe locurile dramaticei confruntări, înnobilate cu sângele celor căzuţi atunci la datorie, în semn de omagiu faţă de jertfa ostaşilor pompieri, a fost ridicat şi dezvelit la 13 septembrie 1901, Monumentul Eroilor Pompieri, pe al cărui soclu stă scris cu majuscule: LUPTĂTORILOR DE LA 13 SEPTEMBRIE 1848 – POPORUL ROMÂN RECUNOSCĂTOR. Primul Parlament al României, acordă în anul 1860 participanţilor la eroicul act, pensii pe viaţă și prima medalie românească – PRO VIRTUTE MILITARI, apreciind astfel sacrificiul eroilor de la 13 septembrie, curajul și patriotismul pompierilor militari.

Tot ca o recunoaştere a eroismului pompierilor, data de 13 septembrie 1863 a fost aleasă pentru înmânarea noilor drapele de luptă Oştirii Ţării, Batalionul de pompieri Bucureşti (înfiinţat înca din 1861) primind primul drapel de luptă chiar din mâna domnitorului Alexandru Ioan Cuza. La trei decenii după acea confruntare, pompierii-artilerişti îşi demonstrau din nou virtuţile ostăşeşti, contribuind la trecerea Dunării de către armata română şi desfăşurarea, cu succes, a Războiului pentru Câştigarea Independenţei de Stat a României.

Cu acelaşi devotament şi spirit de sacrificiu, pompierii militari au acţionat şi pe timpul celor două războaie mondiale, pentru apărarea localităţilor şi a populaţiei, prin stingerea incendiilor provocate de bombardamente – unele dintre ele devastatoare, cum au fost cele din august 1943 din Valea Prahovei şi aprilie-august 1944 la Bucureşti sau alte zone ale ţării.

In anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată Ziua Pompierilor din România. Nobleţea misiunilor umanitare, cu care au fost investiţi pompierii, a fost pusă în evidenţă şi pe timp de pace: ele au presupus asumarea unui risc permanent şi nu de puţine ori acesta a fost cel al sacrificiului suprem, îmbogăţind “galeria eroilor” care s-au jertfit pe altarul datoriei pentru salvarea şi ajutorarea semenilor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.