Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

ASTRA Dej a sărbătorit un sfert de veac de existență – FOTO

0 86

Sfert de veac ASTRA Dej-3

Un sfert de veac a trecut de când un grup de intelectuali dejeni au hotărât înființarea la Dej a unei societăți culturale cu numele ASTRA. Împlinirea a 25 de ani de la acele momente a fost sărbătorită într-un cadru cultural-artistic vineri, la Cercul Militar Dej.

Sub titlul ”Sfert de veac la ASTRA Dej”, evenimentul s-a bucurat de participarea unui public numeros, dornic să rememoreze momentele istorice din ianuarie 1990, când s-a marcat reînființarea mișcării astriste dejene.

Amfitrionul evenimentului de vineri de la Dej a fost președintele Despărțământului ”Dr. Teodor Mihali” Dej, Radu Gavrilă, iar printre oaspeții de seamă s-au aflat Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA, primarul Dejului Costan Morar, viceprimarul Aurelian Mureşan, col. dr. Dumitru Buda, prof. Silvia Pop, preşedinta ASTRA Blaj, prof. Ioan Seni, preşedintele ASTRA Năsăud, pr. Ioan Morar, preşedintele ASTRA Gherla, prof. Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa, jurnalistul Zorin Diaconescu, dar și o delegație a Cercului ASTRA din cadrul Universităţii „B. P. Haşdeu” din Cahul, venită tocmai din Republica Moldova.

Un scurt istoric al ASTRA Dej

Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român a fost înființată în 1861, iar opt ani mai târziu s-a organizat în teritoriu sub formă de despărțăminte. Unul dintre ele a fost la Dej, înființat în iulie 1870.

Regimul comunist a tras cortina peste mișcarea culturală astristă, iar în 1950 ASTRA a dispărut în mod oficial, dar spiritul acesteia a rămas mereu viu. Iar în 1990, imediat după eliberarea de sub regimul comunist, intelectualii români care trăiau sub spiritul vechii ASTRA au decis reînființarea acesteia.

La Dej, în 18 ianuarie 1990 a avut loc prima adunare generală prin care s-a decis înființarea unei societăți culturale sub numele ASTRA, scopul principal al acesteia fiind organizarea de evenimente și activități culturale și promovarea acestora în municipiu.

Cei 145 de participanți la prima adunare generală de constituire au votat atunci și comitetul de conducere al asociației, care-l avea președinte pe Dan Mârza, iar Tiberiu Morariu şi Grigore Petruţiu au fost aleși vicepreşedinţi, în timp ce Petre Codoreanu a fost desemnat secretar, iar Iosif Bâtiu, Ştefan Mihuţ, Ligia Clinciu, şi Nicolae Moioş, membri.

După acel moment, la 17 februarie, prin încheierea nr. 9 a Judecătoriei Dej, Asociaţia Culturală „ASTRA” a fost înscrisă în registrul persoanelor juridice.

Astfel de reînființări ale asociațiilor ASTRA au loc, în aceeași perioadă și complet independent, și în alte localități din Ardeal, cum ar fi Blaj, Năsăud sau Sibiu, vechii astriști dorind să reînvie spiritul asociației. Iar în aprilie 1990, printr-o adunare generală care a avut loc la Sibiu, se decide reînființarea Asociațiunii ”mamă”, una care avea să fie organizată din nou în teritoriu sub formă de despărțăminte.

Asociațiunea de la Dej devine astfel despărțământ al ASTRA, purtând ulterior numele de Despărțământul ”Dr. Teodor Mihali” Dej.

 

Toate aceste momente istorice au fost rememorate în cadrul evenimentului de vineri de la Dej, alături de membrii ASTRA care au participat în 1990 la renașterea asociației, fiind, în același timp, evocată și activitatea vechilor membri care nu mai sunt printre noi.

Evenimentul a avut parte și de momente artistice de muzică și poezie, oferite de elevele Denisa Băeş (premiul III la Festivalul Naţional de Poezie „Ocrotiţi de Eminescu”, Blaj 2015) şi Dana Feherdi, o tânără și talentată interpretă a folclorului de pe plaiuri someșene.

FOTO: Magdalena Vaida.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.