Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Atenție la colindători și la persoanele pe care le primiți cu plugușorul

0 29

În noaptea dintre ani, răufăcătorii pot profita de buna-credință a cetățenilor și, deghizați în colindători, pot fura din locuințele ale căror uși le sunt deschise sau din cele pe care le găsesc descuiate. Poliția Română vă recomandă să aveți grijă cui deschideți ușa în noaptea dintre ani!

Când primiți colindători, este bine să nu îi primiți în casă, acest lucru se poate face și în ușa casei sau a apartamentului.

Pe lângă infracțiunile de furt din locuințe, hoții pot sustrage și bunuri lăsate pe casa scări. De aceea, Poliția vă recomandă să nu deschideți ușa de la intrarea în bloc, oricui. De multe ori, infractorii se dau drept lucrători la societatea de energie electrică sau gaz pentru a putea intra pe casa scării.

Copiii sunt rugați să nu deschidă ușa nimănui în lipsa părinților, pentru a nu trăda faptul că sunt singuri în casă.

Dacă nu vă petreceți Revelionul acasă, este bine să nu spuneți prea multor persoane că sunteți plecat. O altă soluție ar fi să lăsați locuința în grija unui vecin de încredere pe toată perioada absenței dumneavoastră.

Furturile din locuințe pot fi prevenite prin  asigurarea locuințelor cu elemente de securitate.

În mediul urban este menționată în principal utilizarea mijloacelor tehnice și de siguranță modernă (montarea unor interfoane și utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă în locuințe, asigurarea locuințelor cu sisteme de închidere greu penetrabile etc.).

În mediul rural, cetățenii sunt sfătuiți să adopte măsurile minime de autoprotecție (aplicarea unor sisteme de închidere a locuințelor și anexelor gospodărești, construirea unui gard împrejmuitor pe tot perimetrul proprietății, montarea de gratii/grilaje la ferestrele camerelor poziționate spre stradă etc.).

Acordați atenție și precauție față de persoanele străine pe care le primesc în gospodărie!

Dezvoltați relații de bună vecinătate, pentru supravegherea reciprocă a locuințelor de către vecini în lipsa dumneavoastră. Semnalați persoanele străine depistate în apropierea locuințelor! Nu păstrați sume mari de bani în locuință!

Feriți-vă de persoanele care nu prezintă încredere, învățați și copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveți în grijă să nu deschidă necunoscuților.

Pentru a evita victimizarea copiilor dumneavoastră atunci când se află la colindat, vă recomandăm:

Asigurați-vă că aveți cunoștință despre traseele de colindat, pe care copiii urmează să le parcurgă în zilele de sărbătoare, pentru ca aceștia să nu ajungă, din întâmplare, în zone periculoase, unde s-ar putea accidenta sau lovi (din cauza întunericului, zăpezii, gheții sau altor factori climatici ori de altă natură).

Comunicați cu copiii dumneavoastră, pentru ca aceștia să înțeleagă pericolul la care se expun deplasându-se în zone necunoscute, în care s-ar putea rătăci (păduri, desișuri, margini de localități).

Sfătuiți-i pe copii să colinde în grupuri, pentru a se feri de pericole sau pentru a observa, mai ușor, orice element care ar putea să le primejduiască viața  sau integritatea fizică.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.