Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Atenție la „șmenari”. Înșelat în plină stradă

0 307

Un tânăr a fost înșelat și „ciupit” de bani chiar pe o stradă din Baia Mare.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș transmite prin intermediul unui comunicat de presă faptul că poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi ieri, 27 februarie, cu privire la comiterea unei înşelăciuni.

Potrivit oamenilor legii, un tânăr de 31 de ani, angajat la o firmă de curierat, a precizat că în timp ce se afla pe bulevardul Traian din municipiu a fost abordat de o persoană necunoscută, care i-a solicitat să-i schimbe câteva bancnote a câte 200 lei. Apoi, persoana necunoscută i-a solicitat din nou să-i schimbe o altă sumă. 

După ce persoana necunoscută a plecat, tânărul şi-a dat seama că îi lipsesc o parte din bani şi a sesizat poliţia. S-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea identificării autorului şi tragerii acestuia la răspundere.

Astfel poliția avertizaează asupra faptului că înşelăciunea prin  metoda “şmen” presupune solicitarea schimbării unor sume mari de bani de către suspecţi la diverse instituţii, magazine sau chiar pe stradă, abordând persoane care ar putea avea asupra lor sume mari de bani.

În momentul în care banii sunt predaţi, escrocul sustrage o parte şi îi ascunde, continuând să ţină victima de vorbă, pentru ca aceasta să nu descopere că suma de bani nu mai este aceeaşi ca la început. 

În cazul în care vă confruntaţi cu astfel de situaţii, poliţiştii vă sfătuiesc să reţineţi cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (numărul lor, vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă şi direcţiile de deplasare, transmit cei de la IPJ Maramureș.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More