Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Atenție șoferi! Rusaliile Catolice blochează automarfarele la granița cu Ungaria

0 139

Deoarece în acest sfârşit de săptămână credincioşii catolici sărbătoresc Rusaliile, autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea cu privire la faptul că în perioada 08.06.2019 ora 23.00 (ora României) – 10.06.2019 ora 23.00 (ora României) circulaţia automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricţionată, pe teritoriul Ungariei.

Cnform Poliției de Frontieră, în perioada 08.06.2019 ora 23.00 (ora României) – 10.06.2019 ora 23.00 (ora României), şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricţii de circulaţie pe drumurile publice din ţara vecină.

La reluarea traficului pentru autovehiculele de mare tonaj, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru reducerea timpului de aşteptare şi asigurarea unui control  operativ.

Astfel, se are în vedere suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv va fi folosită la maxim a capacitatea punctelor de trecere a frontierei deschise pentru astfel de mijloace de transport.

De asemenea, având în vedere că la graniţa cu Ungaria formalităţile de control se derulează în comun cu poliţiştii de frontieră unguri, au fost contactate autorităţile din ţara vecină, în vederea dispunerii unor măsuri comune (suplimentare de personal si artere control) necesare asigurării unor verificări operative pentru acest tip de mijloace de transport.

Precizăm faptul că în intervalul de timp menţionat, traficul de călători şi autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfăşura în condiţii normale.

Recomandări:

La ridicarea restricţiilor, Poliţia de Frontieră recomandă şoferilor de automarfare și participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă. Reamintim puncte de trecere a frontierei deschise la graniţa cu Ungaria:    

  • pe raza jud. Timiş:
    • P.T.F. Cenad – Kiszombor
  • pe raza jud. Arad:
    • P.T.F. Nădlac – Nagylak
    • P.T.F. Nadlac II – Csanadpalota
    • P.T.F. Turnu – Batonnya
    • P.T.F. Vărşand – Gyula
  • pe raza jud. Bihor:
    • P.T.F. Salonta – Mehkerek
    • P.T.F. Borş – Artand
    • P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany
    • P.T.F. Săcuieni – Letavertes
  • pe raza jud. Satu Mare:
    • P.T.F. Urziceni – Vallaj
    • P.T.F. Petea – Csengersima.

De asemenea, recomandăm  consultarea aplicaţiei Trafic on-line dezvoltată și pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Participanţii la traficul transfrontalier au la dispoziţie numărul de telefon 021.9590, număr de informare al Poliţiei de Frontieră, unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More