Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Au fost la biserică pentru a se ruga și și-au găsit locuințele răvășite

0 27

hot-furt

În urma activităţilor de cercetare şi verificare desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale maramureşeni, a fost documentată activitatea infracţională a trei persoane.

Este vorba despre trei tineri cu vârste între 23 şi 28 de ani din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, care au comis cinci furturi din locuinţă pe raza judeţului Maramureş în perioada februarie – septembrie 2014. Tânărul în vârstă de 28 de ani este recidivist şi a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Ceilalţi doi tineri nu au antecedente penale şi faţă de ei s-a dispus măsura arestului la domiciliu.

În fapt, cei trei au pătruns prin efracţie în cinci case situate pe raza localităţilor Tămaia, Cicârlău, Lăpuşel, Ciolt şi Bozânta Mică de unde au sustras bani, bijuterii, televizoare şi telefoane mobile. Valoarea prejudiciului reclamat se ridică la peste 18.000 de lei iar o parte din bunuri au fost recuperate şi restituite părţilor vătămate. Toate furturile au avut loc în zile de sărbătoare, când proprietarii erau plecaţi la biserică.

Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.