Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Au fost puse în vânzare biletele pentru meciurile la FIBA EUROBASKET 2017

0 28

Federația Română de Baschet, organizator al FIBA EUROBASKET 2017 în România, anunță că începând de astăzi sunt disponibile bilete la meciurile ce se vor disputa la Cluj-Napoca în cadrul FIBA EUROBASKET 2017, acesta urmând să fie cel mai mare eveniment sportiv ce va fi organizat vreodată în țara noastră.

Biletele se pot cumpăra de astăzi pe www.eurobasket2017tickets.ro sub formă de abonamente la cele 5 meciuri ale României sau la toate cele 15 meciuri ale giganților Europei ce se vor disputa la Cluj-Napoca și beneficiază de reduceri semnificative de preț de până la 45%, până pe 22 noiembrie 2016. Abonamentul ”Follow My Team” la cele 5 meciuri ale României oferă 40% reducere față de prețul de listă al unui meci individual, fiind disponibil la prețuri pornind de la 150 lei la 600 lei, în funcție de categorie. Abonamentul complet la toate cele 15 meciuri ce se vor juca la Cluj-Napoca, “Tournament Pass”, oferă 45% reducere, cu prețuri începând de la 265 lei.

Primele persoane care și-au cumpărat astăzi bilete la meciurile României au fost Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca, tenismenul Horia Tecău, Campion Mondial, câștigător de Grand Slam și simbol al performanței în sportul românesc și membri formației Holograf – Tino Furtună și Edi Petroșel, pentru a transmite public un mesaj de susținere a echipei României în confruntarea cu giganții din FIBA EUROBASKET.

“Îmi place baschetul, pentru mine e un lucru foarte natural să îmi cumpăr bilet. Voi fi prezent acolo în primul rând și îi încurajez pe toții fanii baschetului din România să meargă să cumpere bilet și să fie prezenți acolo, pentru că este un eveniment cu care se întâlnesc rar”, declară Horia Tecău.   

FIBA EUROBASKET 2017 se va juca pentru prima dată în istorie și în România, în Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, în perioada 31 august – 7 septembrie 2017 și va fi cel mai mare eveniment sportiv ce va fi organizat vreodată în țara noastră.

Evenimentul va aduce la Cluj-Napoca un spectacol total de baschet la cel mai înalt nivel, unic în România, la care va lua parte și echipa României de baschet.

Iubitorii de sport sunt invitați să își cumpere bilete din timp pentru a beneficia de reduceri mari de preț și să fie alături de Naționala de baschet, “Vulturii”, într-un moment istoric, când va intra din nou pe teren la cea mai importantă competiție europeană de baschet, după o absență de 30 de ani.

FIBA EUROBASKET 2017 se va disputa în perioada 31 august – 17 septembrie 2017, în 4 orașe: Cluj-Napoca (România), Istanbul (Turcia), Helsinki (Finlanda) și Tel Aviv (Israel), fiecare dintre acestea oferind individual propriile pachete de bilete la marele eveniment sportiv.

Biletele la meciuri s-au pus în vânzare în Israel de marți, 27 septembrie, în Turcia de miercuri, 28 septembrie, în România de joi, 29 septembrie și în Finlanda – de vineri, 30 septembrie.

Pe 22 noiembrie 2016 va avea loc tragerea la sorți a grupelor, la Istanbul, în Turcia.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.